1. Libertatea de exprimare, libertatea gestului și a limbajului
Libertatea de gândire și de exprimare sunt piloni fundamentali ai unei societăți cu adevărat democratice, în care cetățenii își exercită drepturile și participă efectiv la chestiuni de interes public. Aceste libertăți esențiale se ramifică și devin mai concrete în diferite sfere ale societății – libertatea mass-mediei[i], libertatea academică[ii] sau libertatea artelor și științelor[iii]. Prin pozițiile pe care le-a adoptat și conferințele sale, Parlamentul a acordat tuturor acestora o atenție deosebită[iv].
În ceea ce privește domeniul artelor, Parlamentul recunoaște că: „Promovarea diversității culturale europene și a conștientizării rădăcinilor comune se bazează pe libertatea de exprimare artistică (…)”.[v] Această libertate este de mult timp o aspirație pentru artiști, propice creării de opere originale și valoroase.
Eliberarea gestului artistului pe suprafața pânzei a fost una dintre constantele tendințelor abstracte de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, atât în Europa, cât și în SUA, fie în arta informală, fie în expresionismul abstract. Adesea, aceste mișcări artistice au căutat o sursă de inspirație în liniile fluide ale caligrafiei chineze și în stările meditative ale budismului Zen.
Poets for Democracy
Poets for Democracy
Poets for Democracy
BURHAN DOĞANÇAY –
FELIX DROESE – Das Sichtbare des Unsichtbaren
ADOLF FROHNER –
LEANDER KAMPF & SAM ALEKKSANDRA –
Democratic Body
A. R. PENCK –
Tura Kultura
Tura Kultura
Tura Kultura
Tura Kultura
EMILIO VEDOVA –
Form of Freedom
Form of Freedom
PAT ANDREA –
GEORG BASELITZ –
JANNIS KOUNELLIS –
Omagiu caligrafiei (1981), un exemplu excelent al operei picturale a artistului turc Burhan Doğançay (1929-2013) în forma sa cea mai stilizată și elegantă, face parte din seria intitulată „Ribbon”. Liniile capricioase și curbate par a fi desprinse, atârnând ca niște panglici de un perete imaginar, într-un exemplu remarcabil de trompe l’oeil care amintește de caligrafia islamică.
Doğançay a cultivat o adevărată pasiune pentru studiul afișelor lipite pe ziduri în principalele zone urbane. La mijlocul anilor 1970, el a inițiat un amplu proiect de fotografie documentară intitulat „Walls of the World” (Zidurile lumii). Acest demers se face ecoul operei artistului francez Jacques Villeglé, pionier al artei stradale la începutul anilor 1950 și creator al unei colecții excepționale de décollage și de afișe rupte. Aceasta conferă o valoare estetică straturilor de afișe și bucăți de hârtie lipite pe pereți, pe stradă sau în metroul marilor orașe.
În timp ce Doğançay propune o tăiere fictivă și caligrafică a pânzei, Felix Droese (n. 1950) ne confruntă în schimb cu o tăiere și feliere literală a pânzei în lucrarea sa din 1986 Das Sichtbare des Unsichtbaren (Ce este vizibil din invizibil). Acest titlu indică modul în care mentalitatea și convingerile noastre (invizibilul) ne influențează în mod inevitabil realitatea materială (vizibilul).
Pentru Felix Droese, arta și activismul politic merg mână în mână, o asociere care s-a dovedit a fi o provocare pentru el pe parcursul întregii sale cariere. În 1970, s-a înscris la Academia de arte din Düsseldorf și a studiat sub îndrumarea lui Joseph Beuys. Droese a fost activ în mișcările împotriva războiului, antiimperialiste și în favoarea mediului și și-a îndeplinit, de asemenea, serviciul civil alternativ într-o instituție psihiatrică. Cariera lui Droese a fost marcată de demonstrații, perioade petrecute în închisoare, colaborări jurnalistice și asociative, alegeri și diferite alte demersuri politice.
Crearea și codificarea propriului limbaj autonom și personal, o aspirație a multor artiști contemporani proeminenți, este, de asemenea, o caracteristică importantă a operei lui A. R. Penck (1939-2017). Născut Ralf Winkler în Dresda, Germania, și-a luat pseudonimul A.R. Penck în 1968, după numele geologului Albrecht Penck.
În cursul anilor 1960, Penck a dezvoltat o estetică figurativă a figurilor stilizate și a semnelor și simbolurilor uniforme care amintesc de desenele preistorice. (…) Estetica sa a continuat să se dezvolte până la începutul anilor 1970, în perioada în care a locuit în Berlinul de Est, Republica Democrată Germană (RDG). Sub un guvern comunist opresiv, Penck și colegii săi au fost supuși supravegherii poliției secrete (Stasi) din cauza naturii avangardiste și a conținutului politic al lucrărilor lor[vi].
Penck a conceput un fel de cod criptic, primitiv, menit să eludeze orice tip de cenzură sau control. El a folosit o varietate de pseudonime pentru a-și semna lucrările și a le scoate mai ușor din Republica Democrată Germană. În 1980, s-a mutat în Germania de Vest și s-a împrietenit cu pictori neoexpresioniști precum Markus Lüpertz și Jörg Immendorff[vii].
Emilio Vedova (1919-2006) – Bianco e nero (1964) –, unul dintre cei mai mari exponenți ai abstracționismului în Italia secolului al XX-lea, a susținut conceptul de artă ca instrument revoluționar și politic. Vedova s-a alăturat grupului anti-fascist milanez Corrente în 1942 și a cosemnat manifestul Oltre Guernica din Milano în 1946.Grupul Corrente a susținut Guernica lui Picasso ca simbol și estetică prin care se purta lupta împotriva barbariei și tiraniei[viii]. Asociația nu avea un program fix, dar membrii săi se angajau să apere arta „modernă” într-un moment în care campania nazistă împotriva artei degenerate se răspândea în Italia. Picturile lui Vedova din anii 1950 și 1960 reflectau o sensibilitate față de evoluțiile politice contemporane, cum ar fi protestele revoluționare din Europa în 1968. Bianco e nero exemplifică recursul lui Vedova la abstractizare ca mijloc de comunicare a înclinațiilor și aspirațiilor sale politice[ix].
Tinerii artiviști coordonați de Elena Poljuha au creat o serie de patru picturi acrilice intitulate Tura Kultura (2024). Aceștia foloseau o abordare directă, aproape corporală, a picturii, lucrând în poziție ghemuită pe o pânză așezată orizontal pe podeaua studioului – o metodă care implică o interacțiune deosebit de directă și intimă între artist și pânză, asemănătoare cu pictura în acțiune a lui Jackson Pollock.
Rezultatul este o imagine vie, viscerală și spontană, asemănătoare stilului agresiv și nervos al picturii lui Adolf Frohner (1934-2007).În Odysseus auf der Suche (1997), Frohner a redus corpul uman la o siluetă încețoșată de linii roșiatice, fără legătură între ele, și de semne fragmentate, zdrențuite, ca și cum un corp sfâșiat ar fi fost imprimat pe pânză. Acest contur ciudat, care ocupă întreaga imagine, reflectă apropierea lui Frohner de performanțele agresive ale activiștilor vienezi din anii 1960 – o estetică reflectată și în această pictură de la sfârșitul anilor 1990.
Pictorul danez Claus Carstensen (n. 1957) nu este străin de acest limbaj pictural expresionist, care nu numai că se confruntă cu aspectele cele mai crude și dramatice ale realității, dar le și aduce în prim-plan. El Arba (1989) este un exemplu clar al puternicei conștiințe istorice și politice a lui Carstensen. Prin utilizarea culorilor îndrăznețe și a subiectelor adesea violente și neplăcute pe care le preferă, artistul provoacă în mod deschis spectatorul. Acest lucru este ilustrat în subiectul ales, Souk El Arba – un aerodrom militar abandonat din al Doilea Război Mondial în Tunisia[x].
Așa cum au comentat criticii care i-au studiat opera:
Claus (Carstensen) nu este un pictor întunecat în sensul clasic: el pictează subiecte pe care nimeni nu le dorește scoase la lumină. (…) Lucrările sale abordează subiecte dure și controversate precum libertatea de exprimare, totalitarismul, intimitatea și goliciunea. Atât subiectul, cât și stilul ne atrag în interogarea neîncetată a lui Claus Carstensen față de autoritățile care controlează, sistemele absolutiste, categoriile rigide și gândirea convențională[xi].
Utilizarea deliberat aspră și rudimentară a materialelor de către Jannis Kounellis (1936-2017) este o caracteristică definitorie a lucrării sale autoreferențiale Composizione (1992). Fragmente de pânză de sac și cărbune acoperă parțial o fotografie a instalației sale din 1969 de la Galeria Attico din Roma, compusă din 12 cai vii. Aceasta a fost o etapă emblematică în cariera uneia dintre figurile-cheie ale Arte Povera.
Natura provocatoare și excentrică a operei lui Kounellis poate fi observată, deși folosind resurse plastice foarte diferite, și în lucrările figurative pe hârtie ale lui Pat Andrea (n. 1942) – Black Magic (1981) – și Georg Baselitz (n. 1938) – Man with ball – beach picture (1981). Cu desenul său fin și șlefuit, opera lui Andrea surprinde în mod viu o scenă cu un fundal tulbure, oniric. Temele recurente în cariera artistului includ frica, dorința, puterea, cruzimea și erotismul. Baselitz, pe de altă parte, înfățișează una dintre figurile sale caracteristice răsturnate, cu linii libere și stropi de culoare. În 1969, într-un moment de cotitură radicală, Baselitz a decis să picteze și să își expună subiecții cu susul în jos. Această pictură „inversată” atestă dorința sa de a-și urma cu strictețe propria cale – o independență pe care o demonstrase deja prin „Manifestele pandemonice” (1961-62) pe care le-a scris împreună cu Eugen Schönebeck[xii].
Libertățile de exprimare și de creație pe care le considerăm în prezent normale și de bază în Europa – libertatea de exprimare corporală și orală, libertatea de gândire și de exprimare și libertatea de circulație – constituie motivele centrale ale lucrărilor de artivism grupate în această secțiune.
Democratic Body (2024), de Leander Kampf și Sam Alekksandra, este un spectacol video în care Kampf dansează în timp ce Alekksandra recită un poem. Dansul se bazează pe parametri formali care au fost supuși consultării democratice. Prin intermediul unui sondaj (online), respondenții au determinat structura dansului, pe baza anumitor criterii și caracteristici (cele mai utilizate părți ale corpului, ritmul, direcția etc.).
The Citizens’ Garden Poetry Slam (2024) a reunit mai mulți poeți europeni care și-au împărtășit lucrările, exprimându-și liber gândurile și impresiile cu privire la situația actuală din UE.
Instalația imersivă a Bozhanei Slavkova, Form of Freedom (2024), a fost concepută ca o cristalizare a libertății de circulație în UE. Este o metaforă subtilă și imponderabilă despre posibilitatea actuală de a circula liber pe continent – un avantaj de neconceput pentru mulți europeni cu generații în urmă.
[i] Comisia Europeană, „Legea europeană privind libertatea mass-mediei”, disponibilă la adresa: https://commission.europa.eu/strategy-and-policy/priorities-2019-2024/new-push-european-democracy/protecting-democracy/european-media-freedom-act_ro.
[ii] Parlamentul European, „EP Academic Freedom Monitor 2023”, disponibil la adresa: https://www.europarl.europa.eu/thinktank/ro/document/EPRS_STU(2024)757798;
Parlamentul European, „European Parliament Forum for Academic Freedom” (Forumul pentru libertate academică al Parlamentului European), disponibil la adresa: https://www.europarl.europa.eu/stoa/en/ep-academic-freedom.
[iii] Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 13 – Libertatea artelor și științelor: „Artele și cercetarea științifică sunt libere. Libertatea universitară este respectată”.
[iv] Regulamentul (UE) 2024/1083 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 de stabilire a unui cadru comun pentru serviciile mass-media în cadrul pieței interne și de modificare a Directivei 2010/13/UE (Legea europeană privind libertatea mass-mediei), JO L, 2024/1083, 17.4.2024, ELI: https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/2024/1083/oj?locale=ro; Parlamentul European, Conferința privind libertatea mass-mediei și jurnaliștii aflați sub presiune, 10 aprilie 2024.
[v] Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 28 martie 2019 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a programului „Europa creativă” (2021-2027) și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1295/2013, Promovarea diversității culturale și a conștientizării rădăcinilor comune se bazează pe libertatea de exprimare artistică, pe capacitatea și competențele artiștilor și operatorilor culturali, precum și pe existența unor sectoare culturale și creative prospere și reziliente în domeniul public și privat și pe capacitatea acestora de a crea, inova, produce și distribui operele lor către un public european numeros și diversificat.”, JO C 108, 26.3.2021, p. 934.
[vi] Blumberg, N. și Yalzadeh, I., „A.R. Penck”, Encyclopaedia Brittanica, https://www.britannica.com/biography/A-R-Penck.
[vii] Ambii pictori sunt, de asemenea, prezenți în Colecția de artă a Parlamentului European:
https://art-collection.europarl.europa.eu/ro/collections/lokomotiven/ și https://art-collection.europarl.europa.eu/ro/collections/wahle/.
[viii] Talvacchia, B. L., „Politics Considered as a Category of Culture: The Anti-Fascist Corrente Group”, Art History, vol. 8, nr. 3, 1985, pp. 336-355.
[ix] Fondazione Emilio e Annabianca Vedova, ‘Emilio Vedova: una biografia per immagini”, disponibil la adresa: https://www.fondazionevedova.org/emilio-vedova-una-biografia-immagini.
[x] Lucrarea a fost prezentată în cadrul expoziției personale intitulate „Claus Carstensen: Maghreb Journal”, desfășurată la Galleri Specta (Danemarca) în 1989. Deși titlul care apare în dosarul de achiziție este „El Arba”, lucrarea ar trebui să se numească de fapt, conform acestui catalog, „Ej Jemaa”, ulei, 200 x 170 cm, 301288-150289.
[xi] Claus Carstensen, „What’s left (is republican paint) – Nine Sisters”, (Catalogul expoziției), ARoS Aarhus Kunstmuseum, 2015, „Pe lângă practica sa artistică, Claus Carstensen a organizat numeroase expoziții, toate bazate pe conexiuni conceptuale și formale adesea trecute cu vederea în istoria artei. Aceste expoziții descompun clasificările și categoriile istoriei artei pentru a stabili narațiuni alternative. La fel ca expoziția Becoming Animal, acestea abordează o problemă conceptuală și filosofică, dar încorporează și o investigație formală și morfologică a similitudinilor care se repetă în diferite perioade, mijloace de comunicare și stiluri”.
[xii] Berlinische Galerie, ‘Angry pamphlet: „Pandemonic Manifesto” de Georg Baselitz și Eugen Schönebeck”, disponibil la: https://berlinischegalerie.de/en/collection/specialised-fields/artists-archives/pandaemonisches-manifest/; The Morgan Library and Museum, „Baselitz a scris (aceste manifeste) în 1961 și 1962 cu prietenul său Eugen Schönebeck, cu ocazia primei lor expoziții. Textul face referințe la sex, moarte și religie și exprimă dezordinea și confuzia Germaniei postbelice într-un limbaj puternic, influențat de scrierile lui Samuel Beckett, Antonin Artaud și Contul de Lautréamont. Baselitz a descris mai târziu manifestul ca fiind „nimic altceva decât furie cu idei destul de prost gândite.” Reflectând descrierile lor macabre și violente, desenele sale din această perioadă prezintă figuri deformate și mase organice de corpuri contorsionate, fără formă, care pot fi văzute la: https://www.themorgan.org/drawings/item/444549.