Bianco e Nero

Emilio Vedova este un artist conștient de schimbarea estetică pe care au reprezentat-o el și generația sa. În principiu autodidact, urmând sporadic cursuri serale, fără prea mari pretenții. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Vedova și-a canalizat convingerile în artă. În 1943 s-a alăturat grupului antifascist Corrente, ai cărui membri au fost receptivi la ambiția revoluționară a lucrărilor venețianului. Din acest moment, cea mai mare parte a afilierilor lui Vedova însoțesc o atitudine artistică. De exemplu, a fost cosemnatar al „Oltre Guernica” în 1946, pentru a promova abstractizarea expresivă. Un an mai târziu, a fondat Fronte Nuovo delle Arti. În 1956 a continuat să își depășească limitele, alăturându-se Gruppo degli Otto și expunând împreună cu membrii acestuia la Biennale din Veneția. Acest spectacol este, de regulă, asociat cu nașterea influentei mișcări Arte Informale. „Bianco e nero” întrupează apelul lui Vedova la abstractizare, ca mijloc de a-și comunica înclinațiile și aspirațiile politice evidente. Compoziția este conflictuală, unghiulară, ascuțită și – după cum arată și titlul – contrastantă. Senzația transmisă este una de ruptură, de schimbare necesară pentru a preveni acumularea permanentă a acestei tensiuni ireparabile.