Doherty recurge astfel la o legătură între cuvânt și imagine, care fusese deja practicată în secolul XX de dadaism, suprarealism și, ulterior, de arta conceptuală. El utilizează această resursă semantică în raport cu conflictul istoric, politic și social din Irlanda de Nord și face aluzie la mesajele și graffitiurile scrise pe zidurile din Derry, față în față, de ambele părți ale conflictului.

Sunt mesaje laconice și la prima vedere enigmatice, cum ar fi cele scrise pe diptic: Many have eyes but cannot see (1992). Pe aripile stângă și dreaptă cuvintele: „Unghiul mort” și „Punctul de fugă” fac poate aluzie la unghiurile moarte care scapă supravegherii, atât celei prin camerele de luat vederi, cât și celei exercitate de patrule.

Ochiul care are potențialul de a vedea și de a controla, fără să aibă această intenție, anumite zone ale teritoriului și ale vieții sociale reprezintă un element iconografic tulburător al lucrării fotografice iluminate din fundal a duoului TwoFourTwo – Believe in me (2005), unde o pleoapă mare a unui ochi uman stă în spatele unui grilaj din metal asemănător barelor unei închisori.

Plecând de la un anumit context istoric și social, Doherty a creat o imagine – Endurance – a cărei semnificație, dacă ignorăm contextul său geografic și politic, ar putea fi extrapolată în general la orice alt loc și orice altă situație în care societatea civilă opune o rezistență tăcută, dar tenace în fața unei amenințări. În plus, lucrarea lui Doherty implică voința de a păstra vie amintirea evenimentelor care au dus la conflict. Din acestea se poate deduce un avertisment legat de necesitatea de a mări capacitatea civică și creativă a societăților de a rezolva pașnic problemele, de a promova cooperarea și de a evita situații extreme și violente, precum cea descrisă de James Hanley în The Convert (1992).

Când statul este transformat într-un aparat de temut care nu este în slujba cetățenilor, ci se folosește de ei și le invadează viața privată, el ia forma monstruoasă a unui Leviathan mitologic, care poate fi zărit, apărând din ocean, în panoul central al tripticului apocaliptic al lui Andrey Daniel: Trilogy: The Elusive Meaning of Cause and Effect: To Bruegel, The Mating Season of the Leviathans, The Death of Worker X (2009).

Lucrarea Leviathan (1651) a lui Thomas Hobbes, prin intermediul unui omagiu adus pictorului din secolul al XVI-lea Pieter Brueghel Cel Bătrân, este probabil cea la care face referire Daniel. Mai precis, ar face referire la una dintre capodoperele lui Brueghel: Dulle Griet (cca. 1564) – Colecția Muzeului Mayer van den Bergh, Anvers, în care personajul principal, Dulle Griet, privește intrarea în Iad, personificată ca un chip de Leviathan.

În același fel în care picturile lui Brueghel puteau fi văzute în secolul XVI ca documente vizuale ale culturii populare, personajele din tripticul lui Daniel sunt oameni obișnuiți ai secolului XXI: turiști pe panoul din stânga, lucrători în construcții în partea dreaptă; toți suferă brusc o tulburare de proporții cosmice care le perturbă grav viețile.

În Bulgaria, Daniel a fost recunoscut ca fiind „un artist, un lider al comunității, un coleg, un mentor, s-a impus ca fiind una dintre figurile marcante ale artei care împingea pictura bulgară înainte, la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI”. După cum a subliniat unul dintre cei mai buni cunoscători ai lucrărilor pictorului, Daniel a susținut și a considerat că artiștii ar trebui să sintetizeze sensul: „Și, dacă nu învățăm să inventăm sens, să sintetizăm sensul pentru noi și pentru alții, pentru grupuri foarte mari de oameni, atunci această existență va fi mai degrabă un fel de vegetație“.

Alte pericole și dezastre – terorismul, războiul, vandalismul etc. – care amenință, și ele, democrația și libertatea, au fost ilustrate cu umor de Flo Kasearu în seria de desene Fears of a Museum Director (Fricile unui director de muzeu) (2014). Aceste scene aparent comice capătă o semnificație mai profundă: exprimă teama de un viitor incert printr-o abordare tipică a caricaturilor jurnalistice, afișând un repertoriu de situații extreme și catastrofale în care ar putea fi implicată orice instituție publică sau privată.

Riscul gândirii necritice și alienării își găsește o reprezentare alegorică fidelă în pictura în ulei pe suport din lemn a lui Yannis Gaitis: The Parade (1983). Aici sunt înfățișate principiile supraaglomerării, îndoctrinării și omogenizării, arătând caracterul banal al oamenilor transformați într-o turmă lineară și alienată de ființe umane identice așezate în rânduri care se suprapun. Gaitis conferă o notă de umor acestei mulțimi rigide de indivizi, permițându-ne să digerăm mai ușor această reprezentare a unui sistem social copleșitor de uniform.

În cele din urmă, un sentiment de incertitudine este creat de lucrarea End of the public road (1995) a lui Dan Wolgers, unde privitorul se poate recunoaște în conducătorul vehiculului reflectat în semnul albastru metalic plasat la marginea drumului. Dacă luăm drumul public ca pe o imagine metaforică a civilizației și a statului de drept, putem considera că această fotografie este un avertisment ambiguu despre ceea ce se poate întrezări dincolo de zona în care se aplică principiul securității juridice.