1. Uniunea Europeană Proiectul construcției europene. Democrația și regulile jocului
Începem această călătorie artistică în jurul democrației cu un set de lucrări care se concretizează în viziuni pozitive și interesante despre realizarea proiectului european.
Opere de arta
John VASSAR HOUSE: Parlamento Europeo, 1979 – On display in visitors’ area, Strasbourg
La sfârșitul anilor ’80, Françoise Schein a produs o serie de panouri comparabile cu reliefurile, ale căror referințe formale se regăsesc în planurile de dezvoltare urbană ale marilor orașe moderne sau în hărțile infrastructurii și ale rutelor de comunicare (linii de metrou și de tren, drumuri principale, căi aeriene). Lucrarea ei intitulată Ideoglyphe Européen (1988) este un model labirintic de trasee și direcții care se intersectează, suprapuse pe o suprafață metalică care a fost ruginită intenționat; o rețea de drumuri sinuoase, unde lucesc becuri electrice amplasate acolo unde s-ar afla capitalele europene pe o hartă a continentului. Ansamblul este încununat de un șir de ceasuri de mici dimensiuni care indică fusul orar; acestea, potrivit intenției lui Schein, intention, ar trebui setate corect, ca semn de înțelegere și acord între țări: “mettre des montres à l’heure = signe de l’entente, accord”.
În 1997, când lucrarea a fost achiziționată și expusă în Parlamentul European, Schein a definit acest panou/relief drept o „lucrare abstractă care tratează, de fapt, tema construcției europene. Descriind granițele unui continent în mișcare și în plin elan, această lucrare a fost concepută cu doi ani înainte de căderea Zidului Berlinului. Ca o premoniție a unui eveniment care urma să zdruncine Europa după Al Doilea Război Mondial, am făcut această sculptură după ce am trăit zece ani la New York, o perioadă lungă de absență și o înstrăinare care mi-au permis, fără îndoială, să înțeleg, datorită acestei priviri din exterior, coeziunea care există între toate țările Europei, coeziune creată de un singur popor: europenii”.
Schein a definit, de asemenea, Ideoglyphe ca fiind prima dintr-o lungă serie de lucrări în format mare pe care a început să le creeze în 1989. Proiectul său internațional de artă urbană, dezvoltat în diferite stații de metrou din capitalele europene, a adoptat, la rândul lui, un motiv fundamental: rețeaua, cu scopul de a exprima relația strânsă dintre cunoaștere și democrație.
Un alt obiect emblematic care se referă la funcția-cheie a Parlamentului European ca motor al democrației parlamentare de pe continent este European Parliament (1979). Autorul său, John Vassar House, a conceput un obiect care ne duce cu gândul la o busolă de mari dimensiuni, un astrolab sau un instrument științific de navigație, care reprezintă în mod simbolic un moment anume din istoria proiectului european, din 1979:
„Lucrarea intitulată «Parlamentul European» amintește alegerile din 1979 și reprezintă un moment în care mai multe țări europene sunt pe punctul de a adera. Țările deja membre alcătuiesc cercul exterior, cu forma lor distinctivă, ascuțită. Noii membri sunt gata să adere sub impulsul unei forțe centrifuge”.
În plus, morfologia sculpturii a încorporat o trimitere semnificativă la repartizarea competențelor în cadrul Comunității Europene: „Micul inel laminat care se învârte în jurul axei sale din trei ace – care reprezintă Consiliul, Comisia și sistemul judiciar – simbolizează mecanismul funcțiilor fără caracter legislativ”.
Aceste principii inspiratoare au fost transpuse într-un mecanism de rotație fascinant, o busolă imaginară sau un ceas imaginar care, așezat la o înclinație dinamică pe axa sa, marchează mișcările unei acțiuni coordonate între țările care alcătuiau Comunitatea Europeană în 1979 și cele care așteptau să adere în scurt timp.
Dat fiind că a conceput această sculptură ca pe o “comemorare vizuală a momentului de importanță istorică al primului sufragiu universal pentru Parlamentul European”, Vassar a oferit indicii suplimentare despre semnificația sa: „Elementele sub formă de pene ale inelului sunt cele 9 țări membre, fiecare fiind dimensionată în funcție de puterea sa de vot. Suprafețele lor exterioare exprimă individualitatea țărilor, în timp ce suprafața interioară a inelului reprezintă fuziunea lor într-o singură unitate: Parlamentul European. Trei mișcări în sens contrar acelor de ceas pe inelul interior reprezintă Franța – Germania, Benelux – Italia și Danemarca – Marea Britanie – Irlanda, ca o cronologie a cooperării europene recente. Grecia așteaptă să intre în cerc. Baza, simbolizând electoratul, este compusă dintr-un flux de diverse curente politice pe care se bazează întreaga structură parlamentară. Acești curenți devin o forță cinetică, dând un impuls activităților Parlamentului”.
Hemiciclul în care își avea reședința puterea legislativă a Comunității Europene a fost reprezentat în lucrarea Hémicycle Strasbourg (1987), care arată un aspect al hemiciclului în sesiunea plenară prezidată de P. Daenkert în 1987, probabil inspirat dintr-o fotografie din acea vreme și interpretat de John Goudie Lynch cu acuratețe documentară și precizie tehnică.
În apropierea celuilalt hemiciclu al Parlamentului European, de la Bruxelles, se înalță monumentalele Confluences (1989), lucrează realizată de sculptorul belgian Olivier Strebelle, care sfidează gravitația, fiind una dintre operele sale cele mai îndrăznețe din punct de vedere tehnic. Artistul a construit un adevărat arbore de oțel, un trunchi cilindric puternic, care se înalță și-și întinde ramurile în mai multe tuburi grupate în mănunchiuri care se întâlnesc, se răspândesc și se întind în atriumul clădirii Spaak. O structură liberă și organică care simbolizează, după cum îi sugerează și titlul, o sferă de confluențe și reuniuni, de fraternitate și de bună înțelegere pe care națiunile europene trebuie să încerce să o mențină în schimburile și proiectele comune.