5. Mass-media și democrația
Relația dintre putere, mass-media și public este o problemă care influențează puternic operele lui Olaf Metzel și Antoni Clavé. Lucrarea lui Metzel, cu un ton mai explicit și provocator, transformă informația de presă într-un fel de idol poleit cu aur.
Opere de arta
Puterea de a informa – dar și de a denatura – percepția și opinia publicului cu privire la evenimentele din cotidian este o temă recurentă în arta lui Olaf Metzel. Panoul de mari dimensiuni Il Messagero, mercoledì 12. October 1988 (1989), constă în matrițe din metal pentru tipărirea ziarului italian eponim din data menționată în titlu. Aspectele centrale gravate în matrițe – răpiri, teroare, tragedii – sunt făcute să devină de nedeslușit de la distanță pentru privitorii din ziua de astăzi, datorită suprafeței complexe și ciobite a acestei lucrări în relief din aluminiu.
Pictura lui Antoni Clavé transmite o imagine despre valoarea știrilor din presă și difuzarea acestora în spațiul urban. New York II (1989) face aluzie la răspândirea culturii, la ciclul său constant de utilizare, la uzura rapidă și la înlocuirea acesteia. Poetica curentului pop și utilizarea colajului – imagini din ziare și reviste aplicate direct pe suprafață – sunt în concordanță cu producția artistică a americanului Robert Rauschenberg din anii ’60: imagini împletite într-o dispunere de tip palimpsest și punctate de tușe emfatice de penel cu pigment luminos.
Trimiterea la știri, simbolizată de ziare prin intermediul unor texte și fotografii, stă, și ea, la baza conceptului lucrării Wall (2008), în care artista multimedia Anna Baumgart pune în scenă o situație reală traumatizantă și tragică, inspirată dintr-un anumit moment al istoriei europene.
Gravată cu majuscule pe piciorul uneia dintre figuri este inscripția Reuters Forum – o agenție de știri – pentru a indica originea iconografică a grupului de sculpturi. Într-adevăr, elementul de referință vizual este o fotografie de presă care imortalizează un grup de berlinezi fugind după ce au fost evacuați din casele lor în august 1961. În ziua în care a fost făcută fotografia, zidul care împărțea orașul în două a devenit și mai greu de trecut și s-a transformat în această barieră mortală, care avea să simbolizeze divizarea ideologică profundă dintre blocul sovietic și Occident în următoarele trei decenii. Până în 1989, când zidul a fost dărâmat, moment istoric surprins în unele dintre fotografiile care alcătuiesc seria lui Frank Thiel Berlin (1990).
Baumgart face referire la originea fotojurnalistică a sculpturilor sale, împărțind fiecare personaj în două jumătăți clare: gri în degrade pe partea din față și fețe albe de pe partea din spate. Această distincție reflectă originile bidimensionale ale grupului și transpunerea sa de la o fotografie la un spațiu tridimensional.
Deși sculptura este mult mai abstractă decât fotografia originală și nu prezintă în detaliu fețele personajelor, Baumgart dă dovadă de un realism remarcabil atunci când recreează obiectele pe care le transportă aceștia, inclusiv textura cutiilor și a pungilor. Sentimentul de urgență și de teamă, trădat de pozițiile și gesturile locuitorilor din Berlin care apar în fotografie, a fost atenuat la figurinele din rășină, material utilizat pe scară largă de mari nume ale sculpturii figurative contemporane, cum ar fi Juan Muñoz sau Keith Edmier.